Template-ul execuțional Western Union cerea ca în partea stângă a ecranului să arătăm imagini alb negru cu expeditorul, iar în jumătatea dreaptă să arătăm imaginea cu tentă galbenă a celui care primește banii. Nu e cel mai generos format, ce să zic…
Bogdan Mureșanu îmi citește un text foarte inteligent construit, prin care vocea care descrie ce e în stânga se continuă surprinzător cu ce descrie în dreapta ecranului. Mesajele lui îmi dau ideea de execuție vizuală: ce se întîmplă în stânga sa pară că interacționează cu ce se întâmplă în dreapta. În viața reală este adevărat: banii pe care îi câștigi și îi trimiți celor de acasă le influențează viața. Dezvoltăm împreună toate scenele, filmăm spotul, și la montaj ne dăm seama că e mult mai frumos așa simplu, fără o voce care să explice fiecare scenă, oricât de poetică ar fi. Renunțăm la povestitor, fără regrete. Cu vocea sensibilă a Alexandrinei și cu finețea imaginii lui Richard, acum avem un film perfect. La sfârșit e Iurie Darie care cu trei cuvinte ne duce acasă, departe, pe câmpurile cu maci ale copilăriei.
E primul spot Western Union scăpat de sub jurisdicția internațională și creat local. E atât de apreciat încât șeful WU pe Europa vrea să vadă cine-s ăia de l-au făcut. Vine în vizită. Spotul e dat în toate țările cu mulți români, inclusiv în State.
Echipa:
Script: Bogdan Mureșanu, Liviu David
Regizor: Richard Reens
Slogan: Liviu David